Si-o ploaie zbuciumata in suflet parca-mi bate
Mi-e greu sa inteleg de ce acum ma-ncearca
Un sentiment ce parca gandul mi-l demasca...
Misteru-i ma-nconjoara si imi blocheaza pulsul
E ca si cum durerea,dispare-ntr-un crepuscul...
Un chip, o aratare, un om..o entitate
A aparut in calea-mi, cu-o rara abilitate...
A fost de-ajuns o data sa ma cuprinda-n brate
Ca eu sa tremur toata pe-un ac cu doua ate...
Dar ploaia mi-a adus, in noaptea fara glas
Privirea-i minunata pierduta intr-un ceas.
Iar focul s-a aprins in ochii-i fulgerati
Iar noaptea ne-a lasat, de toti sa fim uitati...
