...ea era singura in camera, dormea. El o privea rezemat de perete. Ar da orice sa o ia in brate... ceva il oprea...dar in final, a cedat. Si stia, era constient ca nu poate rezista tentatiei de a sta langa ea in pat si sa-i vegheze somnul...Dormea atat de linistit si dulce, era atat de frumoasa...o privea adanc...s-a dus langa ea. Un inger, arata ca un inger. I-ar spune soptit, sa-l duca in Raiul ei. Ea e ingerul lui, i-ar spune sa faca ce vrea din el, numai de ar auzi...dar nu dorea sa o deranjeze din somn.
Vroia atat de mult sa ii spuna cat de mult o iubeste, ca si-ar da si viata pentru ea sa o vada fericita. Era atat de aproape de ea, dar in acelasi timp atat de departe. Ceva il retinea sa nu o sarute apetisant, sa nu o mangaie, acel ceva il macina. Ea nu stia ca el este in camera ei, nu simtea ca el sta langa ea. El suferea atat de mult ca nu avea curajul sa ii spuna tot ce il apasa. Se multumea doar cu noptile pe care le pierdea furisandu-se pe geam in camera ei. Ar fi preferat de o mie de ori sa moara, decat sa stie ca nu o avea. Dar de ce nu avea curaj? De ce traia cu durerea asta in suflet? O bariera greu de trecut ii tinea la distanta...Ea nu stia de sentimentele lui pure pentru ea. Ei doi erau veri si totusi inevitabilul s-a intamplat. El o iubea din copilarie. Tanar fiind, nu a putut sa o uite.
Imediat gandurile i s-au innegrit! Nu putea trai fara ea. i-a lasat o scrisoare, pe care erau presarate lacrimi amare. De asta data a sarutat-o usor pe buze si a plecat...Mergand agale pe un drum intunecat, inima ii sangera. Lacrimile-i curgeau pe obraji si ii ardeau fata. Nu mai vedea nimic clar, totul era negru...se apropia tot mai mult de lacul ce era in apropierea parcului...Sfasiat de durere, se uita adanc in apele tulburi ale lacului. Sfarsitul se apropia tot mai tare. S-a asezat in genunchi, a zbierat din rasputeri " TE IUBESC", s-a ridicat, a intins mainile spre cerul instelat si s-a aruncat in adancurile lacului...
Fata a doua zi s-a trezit agitata. Presimtise ca ceva s-a intamplat. Se uita derutata prin camera. Deodata a vazut pe pat, langa ea o scrisoare, oarecum mototolita. A deschis scrisoarea nedumerita si a inceput sa citeasca: ....
"Iubito! Iarta-ma ca nu mai sunt in viata! Ani de-a randul am trait iubindu-te in secret. Ma durea sa stiu ca nu vei fi a mea niciodata si stiam ca sunt atatea drumuri ce ne despart. Daca era sa fim impreuna niciodata nu vei fi simtit ca iti lipseste ceva. In fiecare noapte veneam sa iti veghez somnul si in acelasi timp plangeam ca nu te pot avea. Soarta ne-a separat inca de la nastere. Stelele ne-au scris sa nu ne avem unul pe celalalt. Atat de aproape dar totusi atat de departe...Te-am iubit si te voi iubi mereu. Tu esti si vei ramane ingerul meu pe pamant. Al tau, R.B."
Fata tremura toata si incepu sa planga. Nimeni niciodata nu i-a spus cat de mult este iubita.Si totusi se intreba de ce nu i-a spus? Niciodata nu l-ar fi refuzat....probabil ar fi fugit cu el in lumea larga, unde sa nu stie nimeni de existenta lor...si totusi si ea il iubea...Ea era maritata cu un om sobru si rece. El era un om de afaceri care mereu era plecat si ea mereu simtea lipsa afectiunii. R.B. era singul om cu care vorbea despre toate necazurile ei. Practic nu ducea lipsa de nimic, ii lipsea doar afectiunea...Ar fi fugit cu el...
In cele din urma primeste un telefon din partea politiei...est5e chemata sa recunoasca pe cineva la morga. Nu se putea opri din plans. Indurerata, nu vroia sa mearga, dar trebuia sa scape de indoiala. Ajunsa la locul cu pricina, era era speriata si derutata. Simtea cum nebunia isi face aparitia in mintea ei. Unul din doctori ii arata despre cine e vorba. Era R.B.!!!I s-a spus ca a fost gasit fara suflare in lac. Cade in genunchi si incepe sa planga si mai tare, si tot se intreba "de ce". Cuprinsa de nebunie, a fugit de acolo unde a vazut cu ochii. A ajuns intr-o padure intunecata..nuo interesa ce se va intampla cu ea. A cazut jos si a inceput sa planga...Nu isi dorea sa mai traiasca...Se ruga Celui de Sus sa o ia la El...nu s-a intors acasa. A ramas zile intregi, izolata de lumea. A murit chinuia de frig, foamne si durere sufleteasca. Ultimele-i cuvinte pana sa isi dea suflul au fost
..."De-acum doar in ceruri mai pot fi a ta..."
A fost gasita de sotul ei, impreuna cu politia, in padure...avea lacrimi inghetate pe fata. Citise intre timp si scrisoarea de la R.B., si nu a schitat nici un gest. A inteles totul...A fost de acord ca cei doi sa fie inmormantati impreuna, dar pe monument sa nu li se scrie numele si pe crucea lor sa apara doar "
...Aici se odihnesc doi ingeri! "
