Inghet acum in lumea, ce cauta un sens.
Caci oamenii sunt iara blocati in propriul mers...
Naivitatea pura, se varsa printre toti,
Si noi fara putere, cantam ca niste morti.
Respectul mult slavit, ramane iar in urma.
Iar dragostea frumoasa, usor usor se curma...
Haotic drumul nostru, se pierde printre spini,
Dar gandul meu iubite,miroase-a trandafiri.
Tu ai plecat departe, sau poate n-ai venit.
Din inimi ravasite, demonic ai pierit.
Inchide-ma c-un lant si-un lacat, intr-un colt...
Prefer deliru-mi subru, caci altfel n-are rost.
8 comments:
Foarte frumos scris.Sentimente puternice.Atunci cand simti ca oferi dragoste fara sa priemesti ai impresia ca nimic nu mai are sens ,ca toti sunt blocati in absurditatile zilnice.Ne luptam cu propria personalitate ,ne luptam cu noi.Imi place mult ideea ce ai exprimat-o prin versuri.Felicitari.
e una dintre cele mai reusite poezii pe care le-am gasit in ultimul timp in blogosfera... felicitari! :)
Multumesc frumos pentru apreciere:) !!
Nights! imi place cum ai scris! dar...de unde atata tristete?
PS: vad ca ti-au trecut temerile. inca imi esti datoare cu o explicatie!
hmm tristete? e un cuvant pe care il utilizez des:)!! Tristetea mea o tin ascunsa..sunt mai inchisa:)..versurile spun totul..au un mesaj aparte daca stii sa il decodifici...
@P: stiu...
minunate versuri,extrem de profunde..
felicitari!
Danke schon:)!
Post a Comment